Fondată în anul 2022, sub semnul unei scoici de mare, Demetra Collection propune piese atemporale, moderne, accentuate delicat cu elemente marine, forme geometrice și linii clare.
Bună! Numele meu este Monica Nicolae Demetra.
Demetra semnifică, în mitologia greaca, zeița mamă a pământului, iubitoare de natură.
Am descoperit pasiunea pentru bijuterii dintr-o întâmplare fericită, deși cred că nimic nu este întâmplător. Din timpul facultății de Management și Relații Economice mi-am dorit să fac ceva care să-mi permită să mă exprim liber şi să-mi ofere ocazia de a inspira. Astfel, după multe experiențe și lucru în domeniul aviației, mi-am luat inima în dinţi şi am început o mică afacere pe cont propriu.
„Am ales bijuterii care se disting, creații care să aibă o încărcătură emoțională și să completeze armonios femeia. Bijuteriile Demetra Collection sunt realizate din argint 925 și metale placate cu aur, majoritatea manual, în atelierele din inima Atenei. Ne bucurăm de o frumoasă colaborare cu brandul grecesc Ekaterini”.
Bijuteriile se disting prin culori, combinate cu forme asimetrice. Inspiraţia vine din elementele marine (stele de mare, căluți de mare, ancore), care mi-au dominat copilăria. Bijuteriile sunt simple, rafinate, perfecte pentru a transmite sentimentul de apropiere de mare.